Atunci când conduc sau când merg pe jos gândurile o iau razna și îmi apar în minte diverse situații. Și mă gândesc la cum am reacționat atunci când s-au întâmplat și ce aș face acum într-o situație similară.
Astăzi, nevoită fiind să merg prin ploaie vreo 20 minute, în timp ce deveneam din ce în ce mai udă, în minte îmi veneau gânduri legate de momentele în care am acordat ajutor cuiva și ce s-a întâmplat după aceea.
Sunt genul de persoană care se lasă impresionată foarte repede de o față lacrimogenă și fără a căuta prea multe detalii/informații caut să ajut persoana respectivă.
Ba mai mult, obișnuiam să mă ofer să ajut oamenii fără a mi se cere. Era de ajuns ca ei să se plângă și eu săream să ajut cu bani, cu sfaturi, cu o vorbă undeva etc.
Si chiar încercam să gândesc înainte, să anticipez problemele pe care ar putea să le mai aibă și îmi băteam capul cum aș putea să ajut, cu cine să vorbesc, la ce cursuri să trimit persoana respectivă pentru a-și depăși condiția pe care o avea, etc. Si uite așa, eu mă frământam și persoana respectivă era de ajuns să deschidă gura că repede săream.
Imi aduc aminte că o fină de-a mea m-a sunat acum mai bine de 10 ani pe la ora 22 să mi se plângă că nu știe cum să facă, dar că dorește să își deschidă o afacere și are nevoie de bani și să o sfatuiesc cu cine să vorbească, ce să facă, ce să dreagă ca să poată să își realizeze afacerea vieții ei. Nu avea bani și nu dorea să îi mai ceară mamei sale care era sătulă de ajutorul pe care tot î-l dădea.
Si uite așa problema ei mi-a plasat-o mie exact când să mă culc. Si stiți că eu cam sufăr de insomnii. Dacă nu adorm când e momentul, atunci nici că mai adorm, iar gândurile dau năvală în creierașul meu.
Si din această pricină am tot stat și m-am perpelit toată noaptea – toată ziua și spre seară am vorbit cu soțul meu legat de posibilitatea de a o împrumuta cu o sumă considerabilă de bani pentru afacerea ei.
Si iată că au trecut mai bine de 10 ani și nu a existat niciun moment în care să văd din partea ei că ar avea intenția de a-mi returna banii. Ba mai mult, nici nu vrea să dea ochii cu mine, deși i-am spus de atâtea ori că vreau să ne vedem ca și membrii ai unei familii extinse.
Si au mai existat multe alte situații în care nu numai că am ajutat oameni, dar acei oameni au ajuns să mă și fure. Adică nu era suficient cât le-am dat, ba au mai și luat cu de la sine putere.
Mă rog, anii au trecut, situațiile s-au repetat și am tot stat să mă gândesc de ce mi se repetă aceeași stare, deși eu nu mă lăudam cu ceea ce aveam.
Dar vezi tu, oamenii văd ceea ce ai.Ei nu știu calea pe care am parcurs-o pentru a avea ceea ce ei admiră la noi. Nu știu renunțările pe care le-am făcut.
De cum am terminat facultatea, ne-am angajat și ne-am căsătorit. Nu am avut „luna de miere”. Nici măcar cele 5 zile legale pentru căsătorie. Doar 2 zile ne-am luat liber pentru că ni se părea ciudat să fim angajați de doar 1 lună și să cerem concediu că ne căsătorim.
E drept că am pornit căsătoria având un apartament cu două camere cumparat de părinții mei, dar în rest nu am mai avut nimic altceva.
Ba da, am avut. Am fost binecuvântați și iubiți de Dumnezeu!
Acuma, na, fiecare nu darul său.
Am muncit de dimineața până seara, am sacrificat copilăria mică a Prințesei pentru că veneam foarte târziu acasă, vacanțe mai puține, haine doar cât să fim decenți la birou și credite cât mai multe.
Și să nu uit! Mult, mult stres! Dar a fost alegerea noastră.
Insă din afară se vede doar rezultatul, nu și calea. Si de aceea este ușor pentru cei din afară să zică: tu ai, dă-mi și mie.
Si cu stropii de ploaie curgând pe fața mea mi-am adus aminte de ceea ce am citit într-un articol: nu trebuie să te aștepți ca cei pe care îi ajuți să îți fie recunoscători.
Dacă nu reușesc să îți facă o favoare de calibrul ajutorului pe care tu i l-ai oferit, atunci vor rupe relația cu tine pentru că atunci când te văd își aduc aminte de faptul că au fost într-o anumită situație dificilă și tu i-ai ajutat.
Și oamenii nu vor să își aducă aminte aspectele neplăcute, în cazul de față faptul că au fost nevoiți să ceară bani și nu mi-au întors ajutorul.
Însă am mai învățat ceva între timp: să nu mă mai gândesc la banii pe care i-am împrumutat și nu i-am mai primit sau mi-au fost furați.
Nu are niciun rost să mă mai frământ. Nu fac decât să trăiesc în trecut, să îmi amărăsc sufletul pentru ceva care nu mai este în controlul meu.
Nu știu dacă mai târziu voi avea tot această idee, însă acum concluzia mea este că ar trebui să urmez zicala aceea că unui om trebuie să îi dai undița să își prindă peștele, nu să îi oferi peștele de-a gata.
Și uite că ploaia care mă uda din ce în ce mai tare m-a ajutat să îmi limpezesc gândurile și să pun un pic de ordine în ceea ce mi s-a întâmplat, coroborând și cu ceea ce am citit de-a lungul timpului.
Mai mult, fiecare persoană are anumite înzestrări de la Dumnezeu, anumite limite care îi permit să fie mulțumit cu ceea ce are. Nu trebuie eu să o forțez să facă ceva să îi fie și mai bine!
Si aici îmi aduc aminte de un văr de-al meu care acum 12 ani când luam credite pentru a ne face casa, el îmi atragea atenția că el se duce în croazieră, nu stă să bage banii într-o casă. Și eu încercam să-l conving că e bine să ai o casa a ta si el că e bine să te plimbi.
Fiecare om are propriile sale dorințe și acțiuni de a și le realiza. Pentru mine era important să am o casă a noastră, pentru el important era să cunoască lumea.
Ba mai mult, stau și mă gândesc acum la ce îmi spunea zilele trecute o prietenă de-a mea:
(Ea) – Dragă, depinde cu cine te compari. Dacă mă compar cu X (un milionar) sunt cam nefericită că nu am ce are el. Dar dacă mă compar cu Y (un om mai modest în ceea ce are față de mine), atunci pot spune că îmi dă cu plus și ar trebui să fiu fericită.
(Eu) – Păi să știi că Y, chiar dacă are mai puține lucruri decât tine, este foarte mulțumit cu ce are. L-am auzit când îi spunea soției lui că uite ce a realizat în scurt timp. Are unde să stea, are o mașinuță, are ce mânca, sunt bine. Și m-a impresionat foarte mult și l-am apreciat pentru faptul că găsește mulțumirea în ceea ce are știind de unde a pornit și de abilitățile pe care le are.
Si revenind la cei pe care i-am lăsat să profite de slăbiciunea mea, cred că oamenii și-au exagerează situația pentru a mă impresiona cât mai mult, pentru a nu-i putea refuza și pentru a-mi oferi ajutorul cât mai consistent.
Dar știi ce! Am văzut că oamenii, chiar dacă au venituri modeste, sunt capabili să se ducă la instituțiile financiare să ia bani cu împrumut, numai că era mai facil să vină la mine. Și am mai văzut și mult snobism.
O altă situație în care am încercat să îmi bag nasul cu dorința de a fi utilă cuiva a fost și cea în care am crezut că o relația scârțâie sau cel puțin așa vedeam eu din exterior.
Si mă implicam vorbind cu persoanele, încercând să înțeleg ce se întâmplă și apoi mă frământam gândindu-mă la ce sfaturi să le ofer.
Oamenii au moduri diferite de a-și construi și a-și dezvolta o relație. Degeaba cred eu că X nu e ok pentru Y și că e un calvar traiul cu persoana respectivă.
De unde știu eu asta? Din exterior. Dar în interiorul relației eu nu sunt parte, nu cunosc toate detaliile și oamenii au fiecare versiunea lor. Și adevărul este la mijloc, nu?!
Și vine Y să mi se plângă că X face și drege și Y nu mai poate cu viața asta. Eu mă impresionez toată și încep momentele mele de compasiune și empatie și poate nu e cazul.
Dar mie îmi pasă de oamenii de lângă mine. În interiorul creierașului meu vreau ca toată lumea care trăiește pe lângă mine să ducă o viață frumoasă, liniștită, să fie mulțumită.
Dar pur și simplu și aici este o chestie de alegere.
Atunci când decizi să fii cu cineva, știi că are și calități pozitive și calități negative. Dar faci o analiză a lor și amețit și de vârtejul dragostei alegi să conviețuiești și cu defectele sale pentru că dacă aduni și scazi, până la urmă îți dă cu plus, îți dă o notă care echilibrează părțile bune cu cele rele.
Îmi amintesc și aici de un prieten care spunea că atunci când și-a ales soția a fost întrebat de amicul său: măi, de ce ai ales-o pe asta? Doar ai întâlnit fete mult mai frumoase ca ea!
Și el i-a spus că a căutat să existe un echilibru între notele pe care le-a dat calităților femeii alese. Adică, de exemplu, pentru două calități, soția a primit un 7 și, respectiv, un 9 și media a dat 8. Aceleași calități au fost cotate la o altă domnișoară cu 10 și 6 și media a fost tot 8, însă între note nu era un echilibru cât de cât.
Și cine sunt eu să vin să îți zic: nu e ok pentru tine. Dacă ție îți place viața alături de persoana X, go for it. Dacă nu, go for it în altă direcție. Viața nu trebuie să fie un chin continuu.
Aaaa, dacă vrei să stai în continuare cu X, chiar dacă ai parte de mult amar, este tot o chestiune de alegere. E alegerea ta și nu ar trebui să te mai plângi de ea. Acceptă ce ți se întâmplă și poate că te vei mântui. Sau poate ar trebui să vezi care sunt defectele tale și să încerci să devii tu mai bun în loc să vrei să îl schimbi pe cel cu care îți împarți căsătoria.
Și o a treia situație în care am tot ajutat oamenii a fost atunci când am recomandat pe cineva pentru un job.
E foarte dificil să îți asumi o recomandare. E drept, nimeni nu e perfect.
De-a lungul timpului am încercat să fiu tolerantă cu cei cu care am lucrat, am analizat ceea ce a făcut bine și ceea ce nu a fost tocmai ok și am urmărit să iau partea bună a lucrurilor.
Însă nu toată lumea acceptă ceea ce eu accept la un furnizor/angajat.
Și nu de puține ori am recomandat pe cineva și nu a reușit să satisfacă cerințele cunoștinței căreia i-am făcut sugestia.
Si m-am simțit responsabilă pentru lipsa de cunoștințe sau neseriozitatea persoanei pe care am recomandat-o.
De aceea, acum am devenit mai prudentă în ceea ce privește recomandările, chiar dacă persoana cere îmi cere ajutorul chiar este într-o situație mai dificilă și are nevoie de un job.
Dar ce să fac! Asta sunt eu și deși m-am mai schimbat de-a lungul vremii, tot mai creditez oamenii cu încredere, chiar dacă am avut neplăceri în trecut.
Tot cred în empatie și ajutor, în iubire și iertare. Este ceea ce le lipsește acum roboților. În viitor, cine știe…?
Tu cum îți oferi ajutorul cuiva? Cu ce te alegi?
Cu drag,
Mihaela