Acum 12 ani a apărut pe această lume Domnul T, băiețelul meu multiubit.
Cum a început totul? Ei, știi tu cum…, însă eu vreau să îți povestesc despre ziua lui de naștere.
Pentru că la prima naștere a trebuit să îmi facă cezariană pentru că nu puteam naște natural, atunci când sarcina cu Domnul T a ajuns la 38 de săptamâni, doamna doctor mi-a spus să vin la control în lunea respectivă pentru a mă opera.
Era o zi mohorâtă de primăvară. De abia m-am târât către spital. Eram mai mult leșinată și foarte temătoare pentru că știam ce mă așteapta. Doar mă duceam la tăiat, nu?
Ei, și doamna doctor m-a cercetat, m-a analizat, a văzut că logofătul este bine și mi-a spus așa:
– Știi, am uitat că astăzi este Ziua Sănătății și nu trebuia să vin la spital. Copilul este ok și ar fi mai bine să te vii să te operez miercuri, când sunt și de gardă.
Nici nu îți închipui ce bucuroasă am fost! Parcă ziua aceea mohorâtă a dispărut din fața ochilor mei!
Mi-am luat soțul și am plecat repejor ca să nu aibă timp doamna doctor să se răzgândească și i-am spus că, în ciuda vremii urâte de afară, vreau să mergem în parcul Herăstrău, că prea curând nu vom mai avea ocazia să ne mai plimbăm liniștiți prin parc. Și apoi am fost la restaurant. Și nici nu știu când a trecut ziua!
A doua zi, pe 8 aprilie 2008, am avut un program foarte încărcat pentru că doream să rezolv cât mai multe lucruri înainte de naștere. Atunci aveam casa în construcție și eram la faza de stabilire a finisajelor și era musai să aleg parchetul, faianța, etc.
Așa că am fost pe la o gramadă de magazine ale furnizorilor și apoi și la logoped cu Prințesa care era la ultima oră de logopedie. Cu chiu, cu vai am reușit să urc două etaje acolo pentru că a mea domnișoară voia ca musai să fiu de față.
Seara am picat frântă! Mă și mir că am putut să fac atâtea activităși când eu eram cu burta la gură. Și ce brută aveam!
Ei, și pe 9 aprilie m-am trezit foarte bine dispusă. Era o zi minunată de aprilie cu soare mângâietor și temperatură plăcută.
M-am dus la spital foarte împăcată cu mine. Nu semănam deloc cu cea de cu două zile în urmă. Îmi memorasem pașii pe care trebuiam să îi parcurg până când urma să-l țin pe bebe în brațe și eram foarte liniștită.
Dar ce să vezi! Pot sta eu liniștită vreodată? Nu!
S-a întâmplat ca în ziua cu pricina în spital să aibă loc vizita ministrului transporturilor, pentru că eu nășteam la Spitalul CF2. Și toată lumea era ocupată cu acestă vizită.
Înaintea mea mai erau două doamne care trebuiau să intre la cezariană.
Mi-am făcut un calcul cam cât ar trebui să dureze fiecare naștere și am concluzionat că este posibil să nasc până la 11.30
Ei, și îmi spuneam eu în gând că este posibil ca ambii mei copii să aibă aceeași ora a nașterii, pentru că Prințesa se născuse la ora 11.30.
Dar vizita ministrului mi-a dat socotelile peste cap.
Nu numai că nu am născut eu la 11.30, dar au uitat de mine cu totul!
Perfuzia mi se terminase și începuse să urce sângele în ea. Mă tot uitam dacă vine vreo asistentă să vadă ce fac, dar … te-ai găsit! Nici urmă de ea!
Și a trebuit să plec din sala de pregătire să caut o asistentă să îmi scoată perfuzia. Eram nervoasă de-a dreptul!
In cele din urmă, am găsit o asistentă care m-a și luat la rost că m-am apucat să mă plimb pe culoar când eu trebuia să stau în sală, mi-a scos perfuzia și în scurt timp a venit să mă ia în sala de operație.
Acolo ce să vezi!
Nici nu a apucat bine anestezista să îmi facă rahianestezia, că toată lumea a început să se emoționeze pentru că ministrul s-a găsit el că vrea să vadă cum se face o cezariană.
Și cum sala de operații avea un geam imens din spatele căruia puteai să vezi ce se întâmplă în ea, toată suita ministrului cu doctorii șefi de prin spital au început să se uite pe geam.
Cum era și firesc, doctorița mea s-a emoționat puțintel. Nu oricine operează cu atâția ochi ațintiți asupra sa!
De emoții, a uitat să îmi scoată cicatricea de la cezariana anterioară. Din această cauză, cicatricea mea era cam urâțică. Dar nu-i bai, că mi-a scos-o la a treia cezariană.
Și domnul ministru, după ce l-a văzut pe Domnul T scos din burtică, a spus că al meu băiețel ar putea fi numit după el.
Și cine crezi că era ministrul transporturilor pe vremea aceea? …
Era chiar domnul prim-ministru de astăzi! Așa că, dacă doream, la sugestia dumnealui, Domnul T se putea numi de fapt Ludovic. Deosebit, nu?
Și astfel din 9 aprilie 2008, ora 12.15, a apărut pe această planetă Domnul T, un băiețel sensibil, iubitor, curios și foarte deștept.
Ei și cum în această perioadă specială a vieții de pe planeta Terra avem mai mult timp să privim în jurul nostru, mi-am dat seama că astăzi a fost o zi minunată de primăvară asemănătoare cu cea în care l-am născut pe Domnul T.
Și pentru că anul acesta nu am putut să îi organizez o petrecere alături de colegii săi, m-am gândit să îi rămână în memorie cumva. Așa că am comandat 4 torturi (3 Pavlova, pentru că este prăjitura lui preferată) și unul de post pe care le-am împărțit cu vecinii noștri deosebiți.
Iar el și-a dorit ca de ziua lui să urmărească alături de noi un film. Așa că acum familia se uită la Mr. Bean este în vacanță.
Gata. Aici termin povestea pentru că mă așteaptă un film să îl vizionez și o bucată de tort să o savurez.
La mulți ani, Domnul T!
Mami te iubește!
La mulți ani, domnule T! Sa fii fericit si sa iti bucuri părinții in fiecare clipa! Sa nu uiti sa zâmbești mereu!
La mulți ani domnul T!♥️♥️♥️